Angoasa nemasurabila si teama … asta simtea fugind dinspre catedrala din centrul orasului. Soarele dogorea si el simtea cum suvoaiele de transpiratie ii curgeau pe spate si pe piept. Nu putea sa se opreasca. Simtea cum i se inmoaie picioarele dar nu putea sa se opreasca. Nu trebuia sa se opreasca, nu avea voie!! Din spate simtea o adiere rece si proaspata de vant, pe cat de placuta pe atat de periculoasa pentru sanatatea lui deja periclitata.

Ma veti intreba de ce sau de cine fugea. Fugea de la propria nunta. Da! Dupa 10 ani de relatie si dupa hotararea de a se casatori, el fugea din fata catedralei spre cel mai departat loc, pentru ca exploda. Simtea ca nu mai poate indura. O iubea..o iubea nespus de mult! Nu iubirea era problema in cazul lui. Era nesiguranta lui legat de viitor, si de faptul ca nu se vedea capabil sa duca o casnicie pe umeri, nu se vedea capabil sa fie sotul bun si nu vroia sa o dezamageasca. Nu stia ce urma sa se intample. “Se vor restitui cadourile” isi spunea el”si banii sunt pierduti! Asta e. Nu puteam sa fac o greseala.” Simtea ca nu vrea sa o faca sa sufere si atunci se gandise ca asta era singura metoda. Nu se gandea,insa,ca ea avea de suferit si asa indoiala la gandul ca nu o mai iubeste si credea ca ceva anume-nu stia ce- la atitudinea lui din ultimul timp ii daduse de inteles ei ca nu o mai iubea sau ca avea pe altcineva. Continue reading →