Angoasa nemasurabila si teama … asta simtea fugind dinspre catedrala din centrul orasului. Soarele dogorea si el simtea cum suvoaiele de transpiratie ii curgeau pe spate si pe piept. Nu putea sa se opreasca. Simtea cum i se inmoaie picioarele dar nu putea sa se opreasca. Nu trebuia sa se opreasca, nu avea voie!! Din spate simtea o adiere rece si proaspata de vant, pe cat de placuta pe atat de periculoasa pentru sanatatea lui deja periclitata.

Ma veti intreba de ce sau de cine fugea. Fugea de la propria nunta. Da! Dupa 10 ani de relatie si dupa hotararea de a se casatori, el fugea din fata catedralei spre cel mai departat loc, pentru ca exploda. Simtea ca nu mai poate indura. O iubea..o iubea nespus de mult! Nu iubirea era problema in cazul lui. Era nesiguranta lui legat de viitor, si de faptul ca nu se vedea capabil sa duca o casnicie pe umeri, nu se vedea capabil sa fie sotul bun si nu vroia sa o dezamageasca. Nu stia ce urma sa se intample. “Se vor restitui cadourile” isi spunea el”si banii sunt pierduti! Asta e. Nu puteam sa fac o greseala.” Simtea ca nu vrea sa o faca sa sufere si atunci se gandise ca asta era singura metoda. Nu se gandea,insa,ca ea avea de suferit si asa indoiala la gandul ca nu o mai iubeste si credea ca ceva anume-nu stia ce- la atitudinea lui din ultimul timp ii daduse de inteles ei ca nu o mai iubea sau ca avea pe altcineva.

Nu simtea remuscari. Simtea,insa,puternic nevoia de a schimba costumul elegant si ud de transpiratie pe un trening confortabil si o pereche de adidasi. Ar fi fost in stare sa ceara pe strada haine la schimb, ca sa poata sa se simta confortabil.

Aflase cu 1 an in urma ca sufera de cancer de prostata si ca nu mai are mult de trait, si ea ii fusese alaturi intotdeauna la bine si la greu. Pe de alta parte, se simtea obligat sa o faca fericita,pentru ca ultimele clipe din viata lui sa fie petrecute in scopul de a o face fericita pe ea. Simtea ca reusea sa faca lucrurile numai pe dos si nu vroia sa isi bata joc de viata ei si sa o faca sa se marite cu un om care nu ii aducea decat suparari. Isi dorea cu tot dinadinsul sa faca lucrurile bine si ii ieseau prost,iar lucrul asta era foarte suparator,il chinuia pe dinauntru si il rodea psihic.

Isi aducea aminte cum o cunoscuse : pe malul lacului din parcul Cismigiu, el era singur si privea lebedele si ea citea o carte in apropiere. Vazandu-l trist si nostalgic, se apropiase de el si incepura sa vorbeasca. Au descoperit atunci ca au foarte multe in comun, chiar si nostalgia si dragostea fata de natura. Incetul cu incetul se placeau si isi dadeau intalniri mai dese, pentru ca dupa 2 luni sa hotarasca sa fie impreuna. Asa au trecut ultimii 10 ani din viata lui Andrei si nefericirea ce se abatuse in ultimul an asupra lui il facea sa se simta complexat si nemultumit de sine.

Ajuns acasa,intra in baie pentru un dus si apoi se schimba in trening si adidasi si pleca la drum spre parc. Stia ca acolo se mai putea linisti, acum,cand simtea ca era cel mai ticalos om de pe fata pamantului.

Fugea disperat spre locul unde s-au cunoscut si plangea, cu ochii rosii de nesomn si de nervi si suparare, iar cearcanele de la ochi ii dezvaluiau suferinta interioara,pe care incerca asa de mult sa o ascunda. Se opri pe banca pe care cu 10 ani in urma o vazuse pe ea, si,stand asa, simti o mana cum il prinde de umar. Era Ileana. Intuitia ei nu avea cum sa nu realizeze unde se va duce,asa ca nimic din cele intamplate nu erau noi pentru ea.

“Mereu m-ai gasit oriunde m-am pierdut si ai simtit ce ma chinuie chiar daca nu ti-am spus. Iarta-ma daca te fac sa suferi, dar niciodata nu am reusit sa fac ce trebuie pentru noi doi.”

“Poate ca ar trebui sa nu mai incerci sa faci atata bine si sa te porti asa cum esti tu de fapt. Te iubesc asa cum esti, nu trebuie sa te schimbi pentru mine.” ii spuse ea zambind.

“Nu ma simt pregatit a fiu sotul perfect pentru tine pentru tot result vietii. Nici macar nu mai am o viata de trait. Nu vreau sa te impovarez cu persoana mea.”

“Nu ma impovarezi. Nici macar nu trebuie sa fii sotul perfect. Trebuie doar sa ma iubesti si sa fii tu insuti, pentru ca restul vine de la sine. Hai sa mergem acasa,te rog. Ma simt obosita si chiar vreau sa dorm in vretele tale. Vrei ?”

Ii lua mana intr-un mod delicat cum numai ea stia si il lua la o plimbare pe Aleea Indragostitilor din parc, apoi se indreptara spre casa,unde au dormit impreuna.

In dimineata urmatoare, Ileana se trezi si inima pe care pusese urechea sa o asculte toata noaptea nu mai batea. Inabusita de lacrimi, suna la Salvare si se grabi sa ii ofere primul ajutor. Andrei nu mai putea fi salvat. Ileana stia sigur ca macar murise fericit si impacat, cu ea in bratele lui, asa cum ii placea sa petreaca timpul. Zilele ei urmau sa devina din ce in ce mai intunecate…