Timpul trecea si se apropia ora plecarii. Nu era sigura ca ceea ce facea era bine,dar nu putea sa se impuna alegerii lui James, deodata ce ea era vinovata de hotararea lui. Optiunea pe care o avea nu era cea mai buna, insa era singura posibilitate sa ramana in orasul in care lucra si sa isi pastreze statutul de femeie respectabila. Nu statutul o interesa, dar incepea sa o doara faptul ca il tradase si se simtea vinovata in cazul in care James ar fi patit ceva din cauza ei:era mult prea nervos si nu gandea corect ceea ce facea. Il stia  cat e de impulsiv si stia ce face la nervi.

In acelasi timp, in biroul de asistent al lui James din strada Macesilor James trecea printr-o grea incercare:aceea de a accepta faptul ca ea devenise exagerat de libertina si ca profitase de iubirea lui. Se gandea ca poate nu l-a iubit niciodata si ca totul s-a rezumat la placerea de a intretine relatii de diferite ordine cu el,dar chiar ca nu il iubea atunci cand el credea ca in sfarsit a cucerit-o.

“Cu ce am gresit? I-am oferit tot ce isi dorea si am facut totul ca sa ii fiu pe plac”.

Ceea ce nu realiza el este ca incercand sa ii fie pe plac era la polul opus. Era probabil agasant prin grija si protectia oferita, iar acum era exagerat de gelos. Doar fusese plecat 2 luni cu munca. Ce vroia sa faca singura in atata timp ? Poate ca ar fi putut-o ierta -se gandea – doar de data asta!

Impulsul sau fuse sa isi stranga lucrurile si sa fuga sa o caute sa o ia inapoi acasa. Opri pe drum la o florarie – stia cat de mult ii plac trandafirii albastri- si lua un buchet de trandafiri albastri si un crin alb la mijlocul lor.

Unde sa se duca? Porni pe strada larga spre statia de taxiuri – stia ce taxi comandase -si intreba de ea. Afla ca fusese lasata pe strada Orhideelor,nu departe de statia de taxiuri. Dar ce ar fi facut acolo? Acolo statuse sora ei pana sa moara si acum era gol apartamentul si neingrijit. Nu erau cele mai bune conditii de viata pentru o femeie ca ea, si cu jobul pe care il detinea. In plus, apartamentul ii trezea cosmaruri lui James is nu ii suradea ideea ca ea sa locuiasca unde murise sora ei si in acea atmosfera sumbra.

Ajuns la usa apartamentului, suna emotionat si simte cum inima ii tresare de bucurie si de nerabdare. Ca si cum ar cere-o in casatorie. Simtea nodul in gat pe masura ce timpul trecea si nu raspundea nimeni la usa. Sa fi gresit el? Sa fi crezut el ca a venit aici si ea de fapt sa fie in alta parte? Se uita cu atentie la usa : era usa cea buna. Mai suna o data. Incearca sa bata in usa si usa se deschise involuntar,la prima atingere. De ce ar fi lasat cineva usa deschisa. Patrunse in incaperea intunecata de draperiile inchise la culoare si aerul inchis. In camera alaturata se auzea un geamat puternic. Se indrepta catre camera aceea si o gasea intinsa pe jos, rece ca gheata, alba si cu ochii albastri in lacrimi. Mainile ii erau sfasiate cu briceagul aflat alaturi de ea pe covor. Se citea suferinta pe chipul ei:” Iarta-ma!”ii spuse”Trebuia sa imi dau seama ca vei veni. Nu te-am meritat! Regret …Te iubesc …chiar nu mi-am dat seama pana acum cat de mult te iubesc. Fara tine nu pot trai!”

Ingenunchind langa ea, il bufnesc lacrimile si,cu miscari rapizi,incerca sa iipanseze ranile si sa opreasca sangerarea.

“De ce ai facut-o? De ceee!!!” ii spunea plangand”Ce vrei sa faci din mine? Ce vrei sa fac eu fara tine?!”

“Iarta-ma”

Privea neputincios cum ea trecea prin transformari ciudate si nu stia ce sa faca … plangea si o strangea in brate ca sa ii incalzeasca trupul si sa o opreasca din geamat si tremur. Usor, sub ochii lui negri inlacrimati, fiinta iubita se transforma in inger. Incredibil sa crezi asa ceva … ochii ramaneau de acelasi albastru de care James era incurabil indragostit, dar ii cresteau aripile dintr-un “material” fin si delicat, mainile i se subtiau,iar buzele i se inroseau, se facea alba toata, apoi usor bleu, apoi revenea la alb … devenise ingerul albastru. James nu putea sa se opreasca din plans si simtea o durere imensa in piept cum il izbeste.

Ingerul lui se ridica in genunchi si ii zise” Nu plange, dulceatza. Voi fi mereu pe urmele tale,te voi urma si te voi calauzi, te voi proteja cum ai facut-o si tu cu mine atata timp. O sa am grija sa fii fericit si sa te bucuri de viata asa cum meriti. Te iubesc” si il saruta bland pe buzele inlacrimate si ele. “Nu mai plange. Ai buzele sarate. Stii ca dulceatza nu merge cu sare” ii zise zambind.

Stiti, povestea aceasta s-a sfarsit trist, insa iubirea dintre “luceafar” si om nu a putut exista niciodata,nici in poezia lui Eminescu, nici in balada lui Ion Barbu. Cei doi vor fi impreuna, insa amandoi vor suferi : James pentru ca nu mai poate iubi pe altcineva, si Sandra pentru ca nu putea sa iubeasca si trupeste acum. Prea multe nu mai stiu despre cei doi, deoarece nu l-am mai intalnit pe James de mult. Sper insa ca nu va face vreun gest necugetat ca dsa fie cu ea mai curand decat trebuie.

Va sarut dulce si astept comentarile voastre.